INDAGRA 2019, evenimentul reper pentru industria agricolă, reunește peste 540 de firme

Indagra 2019

Cea de-a a XXIV-a ediție a INDAGRA, cea mai importantă manifestare cu profil agricol din România, reunește peste 540 de companii din peste 25 de țări. Evenimentul înregistrează un grad de internaționalizare de 31% și ocupă o suprafață expozițională de 33.700 mp.

Târgul internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, viticulturii și zootehniei se desfășoară în Pavilioanele B1, C1 și C2 ale Centrului Expozițional ROMEXPO,  pe platformele exterioare 1, 2, 3, 4, 5, 10, 11, 12, G2, V5, V6, C1, Aleea Verde și Aleea Negustorilor.

 Indagra 2019

Ne bucurăm de prezența a 25 de ţări cu tradiţie în domeniul agricol, exportul şi importul de produse şi echipamente performante: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Coreea de Sud, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria.

 

În plus, INDAGRA 2019 beneficiază de participarea oficială internaţională și de grup a țărilor: Turcia, Grecia, Ungaria, Franța și Italia.

 

Târgul reprezintă cel mai important eveniment românesc cu caracter agricol, numărul mare de expozanți, ofertele prezentate şi activitățile conexe din cadrul lui demonstrează potenţialul și capacitatea acestuia.  

Manifestarea oferă posibilitatea de a încheia noi contracte și parteneriate, reprezintă cadrul profesionist de ofertare, negociere și contractare pentru cele mai mari companii din industrie și specialiștii din domeniul agricol.

De asemenea, cei pasionați de agricultură sunt așteptați la conferințe și seminarii organizate în cadrul INDAGRA, pe teme precum: dezvoltarea agriculturii din România prin prisma inovațiilor, promovarea produselor românești pe piața internă și externă, accesul producătorilor români la fondurile europene.

Menționăm că anul acesta, în cadrul Târgului internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei, debutează Conferința INDAGRA – Ferma de familie, creatoare de valoare adăugată în România. Aceasta se desfășoară pe 1 noiembrie 2019, în intervalul orar 11:00 – 14:00, în Sala Titulescu din Pavilionul B3 al Centrului Expozițional ROMEXPO.

Prima ediție a Conferinței INDAGRA are ca tema principală „Valoarea adăugată pentru IMM-urile din domeniul agricol” și este planificată în două paneluri: Alocările financiare atrase de IMM-uri agroalimentare și Tendințe și oportunități de vânzare în industria agroalimentară.

În cadrul INDAGRA 2019, producătorii şi distribuitorii din domeniu, români şi străini, aduc produse şi echipamente moderne cu scopul de a crește performanţele și profitul în cultura legumelor, fructelor şi seminţelor, creşterea animalelor, viticultură şi vinificaţie.

Sectorizarea din acest an a fost special realizată pentru a asigura posibilitatea dezvoltării fiecărui salon tematic din cadrul acestor manifestări. Astfel, expozanții își prezintă produsele în cadrul unor saloane tematice, precum: 

Salonul de Agricultură

  • Pavilionul B1: material săditor, semințe, îngrășăminte pentru agricultură, irigații și echipamente, echipamente pentru viticultură, sere și solarii, utilaje, echipamente agricole, silozuri, participări de grup;

Salonul de Zootehnie:

  • Pavilionul C1 – utilaje și echipamente pentru zootehnie;
  • Pavilionul C2 – furaje și nutrețuri combinate, creșterea animalelor și păsărilor, produse de uz veterinar, consultanță, organisme de certificare, presă de specialitate;

 

Salonul Utilajelor Agricole (Platformele exterioare 1, 2, 3, 4, 5, 10, 11, 12, G2, V5, V6).

Noutatea acestei ediții este reprezentată de organizare unei zone a  produselor tradiționale românești pe platformele exterioare, cu o participare reprezentativă pentru obiceiurile și tradițiile culinare din toate zonele geografice ale României.

Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este organizat de ROMEXPO, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României.

Detalii suplimentare despre manifestare pe www.indagra.ro

Bucuresti Life este partener media Indagra.

About The Author

%d