Asirom lansează campania „Bradul cu fapte bune”

Asirom VIG lansează prin intermediul platformei Familia România campania de CSR „Bradul cu fapte bune”, în colaborare cu Organizația Umanitară CONCORDIA. Campania are ca scop sprijinirea copiilor susținuți de către Organizația Umanitară CONCORDIA, dar și creșterea numărului de donatori virtuali înscriși pe platforma Familia România, prima platformă care conectează posibili donatori de sânge, ce pot fi acolo unul pentru celălalt în caz de nevoie.

În curtea Centrului de Servicii Sociale Casa Alexandra din Ploiești, va fi instalat un brad de 5 metri decorat cu o instalație specială, care va marca printr-un joc de lumini fiecare înscriere nouă în platformă. Cu fiecare cont nou creat pe familiaromania.ro, o nouă faptă bună se aprinde în brad. În plus, fiecare nou donator virtual înregistrat înseamnă și o donație constând în cadouri de Crăciun din partea Asirom pentru copiii sprijiniți de către Organizația Umanitară CONCORDIA.

Bradul cu Fapte Bune va putea fi văzut online, atât pe www.familiaromania.ro, cât și pe rețelele de socializare, unde bradul va fi filmat și transmis live. Acesta va rămâne în curtea Centrului de Servicii Sociale Casa Alexandra pe toată perioada sărbătorilor.

Încurajăm românii ca în această lună să facă o faptă bună și să devină donatori virtuali de sânge în platforma Familia România. Credem că este important să ne amintim că sărbătoarea Crăciunului este una a generozității și a liniștii, de aceea „promisiunea” că, la nevoie, vom fi acolo unii pentru ceilalți este, poate, cel mai frumos cadou”, a declarat Cristian Ionescu, Președinte al Directoratului Asirom VIG.

Pașii sunt simpli: intri pe www.familiaromania.ro și te înregistrezi completând, printre altele, grupa de sânge și RH-ul. Pe baza acestor informații, platforma va pune în legătură doi utilizatori compatibili. Persoanele conectate se vor putea cunoaște prin intermediul chat-ului și doar în cazul în care unul dintre ei are nevoie de sânge, celălalt poate dona pentru el, la cel mai apropiat centru de transfuzie din țară, menționându-i numele și unitatea sanitară la care este internat. Iar dacă unul dintre cei doi nu poate dona în acel moment, o întreagă comunitate este gata să vină în ajutor.

Persoanele care nu își cunosc grupa de sânge sau nu știu care sunt condițiile de donare vor găsi informațiile necesare pe platformă. Cei care nu corespund criteriilor de bază pentru donarea de sânge se pot alătura în continuare familiei, bucurându-se de sprijinul unei întregii comunități, chiar dacă nu li se alocă un utilizator compatibil.

De asemenea, pe platforma Familia România sunt acum disponibile și informații despre donarea de plasmă, condițiile și procedurile de recoltare și o listă a centrelor în care se poate dona.
Mai multe detalii sunt disponibile pe www.familiaromania.ro și pe pagina de Instagram a proiectului.

Despre Familia România
Proiectul Familia România a fost lansat de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, ziua în care se mulțumește tuturor donatorilor pentru gestul lor voluntar de a salva vieți. Platforma digitală poate fi accesată pe www.familiaRomania.ro
Familia România este prima platformă digitală în care oamenii se înregistrează și devin donatori fără să doneze. Oricine îndeplinește condițiile medicale poate deveni donator virtual și poate dona efectiv doar la nevoie.

Despre Asirom Vienna Insurance Group
Asirom VIG este una dintre cele mai importante companii de asigurări de pe piață, cu experiență de peste 29 de ani în România. Compania are o rețea națională de 140 de agenții, peste 1.300 de agenți activi și numerosi parteneri externi.
Asirom face parte din Vienna Insurance Group (VIG), companie cu peste 200 de ani de experiență în domeniul financiar și lider pe piața asigurărilor, atât în Austria, cât și în Europa Centrală și de Est. VIG gestionează 50 de companii de asigurări din 30 de țări și are peste 25.000 de angajați. Grupul are cel mai bun rating în indicele ATX pe piața bursieră austriacă și este, de asemenea, listat la Bursa de Valori din Praga.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.asirom.ro

About The Author

%d