Să ne amintim de Neagu Djuvara: 102 ani de la naștere
Fundația Calea Victoriei și editura Humanitas va invita joi, 30 august, de la ora 19:00, la un eveniment dedicat memoriei lui Neagu Djuvara, istoric şi eseist, autor Humanitas, apreciată personalitate culturală. Domnia sa a fost primul lector al Fundației Calea Victoriei.
Evenimentul ”Să ne amintim de Neagu Djuvara” este organizat la împlinirea a 102 ani de la naşterea acestui aristocrat şi mare om de cultură și va fi găzduit în eleganta Sala de Marmură, prin amabilitatea Cercului Militar Național.
Invitaţii serii sunt istoricul Georgeta Filitti şi Matei Neagu Iosipescu, trainer la UNICEF România, ambii apropiaţi ai domnului Neagu Djuvara.
În această seară va fi evocat rolul domniei sale în viaţa culturală din România ultimelor trei decenii, talentul său de a populariza subiecte din istoria românilor şi din istoria universală, precum şi charisma care l-a făcut atât de apreciat de publicul de toate vârstele.
Participanţii la eveniment se vor bucura de o expoziţie cu vânzare ce va cuprinde toate cărţile semnate de Neagu Djuvara, publicate de editura Humanitas. Alături de noi se va afla familia domnului Djuvara, precum și prieteni apropiaţi ai domniei sale.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Lechburg – care ne va oferi vinuri organice din Transilvania de la Crama Lechburg – și Sempre Sano Catering – care ne va oferi gustări delicioase.
Participarea la acest eveniment special este gratuită și se face pe bază de înscriere pe adresa contact@victoriei.ro – în limita locurilor disponibile.
Sursa: Fundatia Calea Victoriei