Cele mai importante companii din industria alimentară se reunesc la INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2019

Indagra Food & Carnexpo

INDAGRA FOOD & CARNEXPO Târgul internațional pentru industria alimentară – reunește atât distribuitori de tehnologii și echipamente de procesare, cât și furnizori de materii prime și producători de produse din carne.

Peste 250 de companii expun sute de produse și tehnologii de ultimă generație pe o suprafață de 15.000 mp. La ediția din 2019 s-au înscris atât companii din România, cât și din alte ţări: Ungaria, Olanda, Germania, Bulgaria, Italia, Suedia, Turcia, Austria, Bulgaria, Cehia, Republica Moldova, Ucraina.

Sunt prezenți producători, distribuitori și importatori de echipamente și tehnologii pentru industria alimentară, industria cărnii, panificație, industrializarea legumelor și fructelor, prelucrarea peștelui și laptelui.

Ca în fiecare an, INDAGRA FOOD & CARNEXPO este locul potrivit pentru lansarea și vânzarea de produse, prezentarea noutăților din domeniu, stabilirea de noi relații de afaceri și încheierea de contracte.

Sectorizarea INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2019 este următoarea:

  1. Salonul industriei cărnii din România (Pavilionul B2):
  • tehnologie pentru industria cărnii, produse din carne (furnizori și procesatori de materii prime pentru industria cărnii).

 

  1. 2. Salonul de panificație, lactate, fructe și legume (Pavilionul B2):
  • produse de panificație, lactate, fructe și legume, tehnologii pentru panificație, industrializarea fructelor și legumelor, industria laptelui.
  1. Salonul GastroFood (Platformele exterioare: Aleea Crowne, H3):
  • retaileri, comercianți, producători din industria alimentară.

Noutatea din acest an este reprezentată de organizarea unei zone destinată promovării industriei cărnii din România. Aceasta pune accent pe noile tehnologii, echipamente și utilaje de prelucrare a cărnii, furnizori și procesatori de materii prime pentru industria cărnii, condimente, membrane și aditivi, producători de produse din carne.

Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este organizat de ROMEXPO, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României și cu ADDOR EVENTS.

Detalii suplimentare despre manifestare pe www.indagra-food.ro

%d blogeri au apreciat: