Bucureștii lui Caragiale #8| TE IUBESC, DAR NU PE TINE – Producție independentă

Autor: Andreas Petrescu
Cu: Leonid Doni, Anca Dinicu, Tania Popa, Andreas Petrescu.

Durata: 1h 40′.
Recomandare vârstă: audiență generală

Fiecare om căsătorit, bărbat sau femeie, se gândește uneori cum ar fi să încerce măcar o dată sexul cu altă persoană. Dincolo de iubire, ipocrizie sau blazare, fiecare are un coridor întunecat, plin de patimi josnice și plăcere. Vlad o aduce acasă pe Sorina. Sorina este maritată. Dar este și naivă și prost informată, deoarece e convinsă că soțul său, pe numele lui Andrei, e plecat și el în delegație.

Soțul însă este în dormitor cu amanta, Marina, ferm convins că soția se află la mulți kilometri depărtare. Abia când se întâlnesc și încearcă să își ascundă amanții prin casă începe comedia. Căci întotdeauna râdem de necazul altora. Și când vedem pe scenă o situație prin care am trecut și noi, parcă râdem și mai tare.

„Te iubesc, dar nu pe tine” – o piesă ce iese din tipare și pune sub lupă relația de cuplu

***
BUCUREȘTII LUI CARAGIALE 2020
18 iulie – 20 septembrie 2020
Parcul Cișmigiu
Festivalul „Bucureștii lui Caragiale” a fost inițiat în anul 2012, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la moartea celebrului dramaturg. Festivalul a fost inspirat de manifestarea „D-ale Bucureştilor, carnaval la 1900” din Capitală, care a recreat atmosfera Micului Paris începând cu anul 1993 şi, ulterior, după o pauză de câţiva ani, în 2008, la Curtea Veche a Palatului Voievodal. Creat pentru a aduce opera caragialiană cât mai aproape de publicul bucureștean, festivalul în forma actuală, „Bucureştii lui Caragiale”, s-a desfăşurat, pe rând, în Centrul Istoric al Capitalei, în Parcul Izvor şi, începând din anul 2017, este găzduit de cea mai veche grădină a Capitalei, Parcul Cişmigiu. În contextul actual, festivalul „Bucureştii lui Caragiale” are scopul de a asigura continuitatea operatorilor culturali şi de a încuraja consumul cultural la nivel local.
Accesul la spectacole este gratuit și se face pe bază de rezervare online pe www.arcub.ro și www.entertix.ro. Programul Festivalului Bucureștii lui Caragiale – ediția a VIII-a este disponibil pe www.arcub.ro.
Organizator: Primăria Capitalei prin ARCUB
Partener: Teatrul Ion Creangă

***
Desfășurarea evenimentului, în perioada 18 iulie – 20 septembrie, implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 aşa cum au fost aprobate prin ORDINUL nr. 2.941/1.120/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 19 iunie 2020.

%d blogeri au apreciat: